логин: пароль: Зарегистрироваться

Похожие публикации

Cornel Dinu, antrenor la „fără frecvenţă”

Rămasă fără tehnician, echipa de fotbal Dinamo va fi dirijată, din lojă, de „Procuror”, care, din pricina sănătăţii precare, nu va conduce antrenamentele.

Scapă cine poate”, este lozinca care conduce la Dinamo, la trei zilei după umilinţa de la Istanbul, 1-4 cu Galatasaray, în Grupa F a Ligii Europa la fotbal. Ion Marin s-a săturat de toanele lui Cristi Borcea şi a plecat în ţările calde, la Al Ettifaq (Arabia Saudită). Pentru a putea obţine dezlegarea, a forţat nota, cerând un contractpe doi ani. Marin a protestat astfel faţă de situaţia de provizorat impusă de conducere, care doreşte să-l repatrieze, la iarnă, pe Ioan Andone. Alături de Ion Marin, în avionul de Dammam a urcat ieri şi Gică Mihali, cel care trebuia să asigure interimatul la Dinamo până la venirea „Fălcosului”!

Mihali a refuzat prima oportunitate de a antrena o echipă mare, preferând să fie „secund” la o formaţie arabă! În loc să-şi ţină oamenii în Ştefan cel Mare, Borcea mai degrabă le face vânt. „Cristi mi-a spus: «Faci ce vrei»! Aş fi rămas, oricum, antrenor secund, indiferent de numele antrenorului principal care ar fi venit la echipă”, ne-a declarat, ieri la amiază, Mihali, care se afla pe aeroportul
din Istanbul, în drum spre Arabia Saudită. În aceste condiţii, Cornel Dinu, care în acte va rămâne administrator-delegat, dar va îndeplini funcţia de director tehnic
, a rămas singura variantă la îndemâna acţionarilor. Numai că „Procurorul” refuză să participe efectiv la antrenamentele echipei din Ştefan cel Mare, motiv pentru care a apelat la un „prelungitor”.

„Sensei”, preparator fizic convertit în „secund”

Ideile tactice ale lui Cornel Dinu vor fi puse în practică de finul său, Cronel Ţălnar. Dinu nu va participa decât rareori la antrenamente şi nu va sta pe bancă la meciuri. Aseară, „Procurorul” l-a adus în faţa finanţatorilor Borcea şi Badea pe Cornel Ţălnar, pentru ca acesta să-şi negocieze salariul. „Ţânţarul”, dat afară recent de la divizionara secundă „U” Cluj, a mai fost principal în Ştefan cel Mare de trei ori, ultima oară în a doua parte a sezonului 2007- 2008, când a învins atât Steaua, cât şi Rapidul.
„A fost cea mai fericită zi din viaţa mea la acea victorie cu Steaua, cu Ţălnar pe bancă. Pentru că nu i-am prelungit contractul la finalul acelui sezon, Ţălnar n-a vorbit cu mine câteva zile”, şi-a amintit Borcea, persiflat de „Ţânţar” prin faptul că nu i-a introdus, la acel meci, pe jucătorii ceruţi de el. Cornel Dinu se plângea aseară că antrenorul care va sta pe bancă cu Gloria Bistriţa se lasă greu. „Nu pot comenta nimic în van. Avem nişte probleme de procedură. Totuşi, cred că la meci vom avea un antrenor”.

Două ore mai târziu, Ţălnar a fost instalat. Jucătării au ajuns ieri la prânz în cantonamentul de la Săftica, unde vor rămâne până la meciul din această seară, cu Gloria Bistriţa (ora 18.00, Digi Sport). O altă anomalie specifică dinamoviştilor este faptul că „secundul” lui Ţălnar va fi preparatorul fizic Constantin Niculae — „Sensei”, care a declinat propunerea de a-l urma pe Ion Marin la arabi!

Bolnav, dar cu burta pe carte
Cornel Dinu va sta din nou la aceeaşi masă cu Cristi Borcea, la şedinţele săptămânale în care finanţatorul îşi cheamă antrenorul pentru a-i impune ce jucători să intre pe teren. Cornel Dinu declara, acum două săptămâni, în paginile EVZ, că „Borcea m-a făcut să mă las de antrenorat. Te sună de câte 100 de ori pe zi”.

De mai bine de un an, „Procurorul” este măcinat serios de probleme de sănătate şi a refuzat până acum, de mai multe ori, postul de antrenor la Dinamo. „Ia câte patru pastile odată. Trece prin perioade
depresive. Încercăm să-l ajutăm”, spun conducătorii. Dinu mai are pe cap şi obligaţia de a termina cel de-al treilea volum al cărţii „Zâmbind din iarbă” până la finalul lunii noiembrie.

Fostul internaţional este, la fel cum era şi Ion Marin, o soluţie provizorie pentru banca tehnică. Finanţatorii din „Groapă” încearcă să-l readucă pe Ioan Andone, legat acum prin contract de Al-Ahli Dubai.

Комментарии (0):

Для того, чтобы оставить свой комментарий Вам необходимо авторизоваться.